Informații utile din Codul European Împotriva Cancerului
Actualizarea criteriilor anterioare a fost necesară din dorința respectării conceptului general acceptat în medicina contemporană, conform căruia definirea unei boli este important să se facă în primul rând din punctul de vedere al modificărilor biologice și nu neapărat al prezentării simptomatice.
Epinefrină cu administrare nazală • Posibilă hepatotoxicitate a suplimentelor alimentare care conțin turmeric și piper negru • Alimentele proteice vegetale și riscul de boală cardiovasculară
O poveste despre anestezie, pe înțelesul copiilor
La nivel mondial, cancerul ORL este cel de-al 7-lea cancer ca incidenţă, cu un număr aproximativ de 600.000 cazuri noi şi al 8-lea în privinţa mortalităţii.
Europa se confruntă cu o rată a încălzirii de două ori mai rapidă decât cea înregistrată la nivel global, cu consecințe semnificative asupra morbidității și mortalității populației.
Organizat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, având drept parteneri principali, în București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), evenimentul se va desfășura între 17 și 23 iunie a.c., online și față în față
Frecvent întâlnită în practica clinică, limfocitoza poate fi descoperită întâmplător sau în context infecțios.
Băuturile energizante reprezintă unul din produsele populare ale industriei de băuturi, cu consum frecvent în rândul adolescenților și tinerilor. Cu toate acestea, studiile demonstrează că există efecte adverse ale lor asupra sănătății, ceea ce induce necesitatea introducerii unor reglementări privind vânzarea lor, în special către populația pediatrică.
Pus la dispoziție de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC)