Ficatul este al doilea cel mai mare organ din corpul uman şi îndeplineşte numeroase roluri esenţiale pentru buna funcţionare a acestuia. Incapacitatea lui de a-și îndeplini funcțiile poartă numele de insuficiență hepatică. Aceasta este o afecțiune care pune viața pacientului în pericol și necesită asistență medicală specializată de urgență.
Despre legislația privind drepturile pacienților, pe pagina de internet a Ministerului Sănătății
Programul acestora poate fi consultat aici
e-book gratuit despre vaccinarea anti-HPV
Pacienţii, reprezentanţii legali ai pacienţilor, persoanele care asigură îngrijirea pacienţilor sunt încurajați să raporteze reacțiile adverse asociate cu administrarea medicamentelor și vaccinurilor, contribuind astfel la completarea informațiilor care să permită utilizarea acestora în siguranță
Informații practice pentru a putea face față diverselor reacții adverse ale tratamentului citostatic
O broșură pentru pacienții cu tuberculoză, unde aceștia vor găsi informații despre boală și tratarea ei.
Informații despre mecanismul de apariție, proceduri diagnostice, evoluție și importanța prezentării la medic de la primele simptome, într-un material realizat de Societatea Română de Pneumologie
Utilizarea greşită sau incorectă a antibioticelor poate face ca bacteriile să devină mai rezistente la tratamente viitoare. Mesaje cheie pentru publicul larg, pe pagina de internet a Centrului European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC
Un ghid pentru pacientul cu hipertensiune arterială, realizat de Centrul Național de Studii pentru Medicina Familiei