Disponibilitatea suplimentelor alimentare care conțîn magneziu și publicitatea făcută acestora pot induce impresia nefondată a unei carențe universale, cu atât mai mult cu cât simptomele asociate deficitului acestuia sunt nespecifice și întâlnite frecvent in practica clinică.
Actualizarea criteriilor anterioare a fost necesară din dorința respectării conceptului general acceptat în medicina contemporană, conform căruia definirea unei boli este important să se facă în primul rând din punctul de vedere al modificărilor biologice și nu neapărat al prezentării simptomatice.
La nivel mondial, cancerul ORL este cel de-al 7-lea cancer ca incidenţă, cu un număr aproximativ de 600.000 cazuri noi şi al 8-lea în privinţa mortalităţii.
Frecvent întâlnită în practica clinică, limfocitoza poate fi descoperită întâmplător sau în context infecțios.
Diagnosticul corect al gradului de gravitate al unei arsuri este esențial în luarea deiciziei privind locul de tratare al pacientului: asistență medicală primară sau specializată.
Gușa plonjantă este descoperită, de obicei, întâmplător, cu ocazia unei investigații imagistice a toracelui sau atunci când există tulburări funcționale.
Statisticile de peste ocean arată că 50% dintre copiii americani primesc primul lor smartphone înaintea vârstei de 11 ani, iar media notificărilor pe care fiecare dintre ei le primește zilnic este de 237, 70% dintre părinți admițând că cei mici sunt distrași de telefon de la activitățile din cadrul familiei.
La sediul AMF-B se desfășoară, zilele acestea, ședințele de pregătire pentru cei care doresc să susțină examenul de Primariat. Fără pretenția de a fi exhausive, iată câteva repere bibliografice.
Sindromul Felty este alcătuit din triada: poliartrită reumatoidă, splenomegalie și granulocitopenie și se asociază în unele cazuri cu prognostic nefavorabil, ca urmare a infecțiilor secundare.
Obezitatea se asociază frecvent cu o serie de modificări la nivelul sistemului respirator, care induc alterarea funcției pulmonare, mecanica respiratorie, schimburile gazoase, controlul respirației și capacitatea de efort.