Antiinflamatoarele nonsteroidiene sunt printre medicamentele cele mai folosite atât în prescripțiile medicale, cât și ca automedicație, ceea ce crește riscul complicațiilor iatrogene din cauza posologiei inadecvate și duratelor de tratament prea lungi, în special în cazul pacienților vârstnici.
Tremorul este cea mai frecventă tulburare de mișcare și un motiv des întâlnit al consultațiilor din medicina de familie Diagnosticul său se bazează, în principal, pe anamneză și examen clinic.
Depresia afectează aproximativ 5% din populația vârstnică a lumii, fiind frecvent subdiagnosticată și subtratată.
Când ne confruntăm cu cereri și sarcini multiple într-un interval limitat, să rezolvăm mai multe în același timp este mai operativ decât să ne ocupăm de câte una pe rând. Sau nu?
Începutul de an este, se pare, o perioadă în care numărul de cazuri nou diagnosticate de diabet zaharat de tip 1 este mai mare. Istoricul medical al noilor pacienți înregistrează, în cazul multora dintre ei, cel puțin o vizită preliminară într-un serviciu de specialitate, cu simptome sugestive, dar ignorate sau nerecunoscute ca atare la momentul respectiv.
În cadrul screeningului pentru patologia renală sau osoasă putem descoperi valori modificate ale concentrației serice a calciului, situație în care este obligatorie identificarea simptomelor și semnelor asociate hipo-, respectiv hipercalcemiei.
Echipa Împreună Pentru Mame din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu cercetători din trei universități americane (Michigan State University, Wake Forest School of Medicine, University of Michigan), sprijină cadrele medicale din România pentru a le oferi gratuit pacientelor fumătoare însărcinate opțiuni pentru o renunțare la fumat bazată pe dovezi științifice.
Chalazionul și orjeletul sunt două din afecțiunile pleoapei frecvent întâlnite în practica cotidiană, care necesită un diagnostic diferențial corect.
Deși am putea fi tentați să credem că iarna este un anotimp în care neplăcerile cauzate de mușcăturile de insectă sunt mai puțîn frecvente, in realitate acestea sunt destul de des întâlnite.
Cum să renunți la prea multă muncă, la prea multe lucruri de rezolvat și să simți că trăiești este ceea ce promite să dezvăluie Celeste Headlee, în cartea să intitulată “Nu face nimic”.