Deși prevalența demenței este mai mare în rândul populației vârstnice, impactul asupra vieții profesionale și sociale, precum și în ceea ce privește relațiile intrafamiliale este mai puternic atunci când boala survine înainte de vârsta de 65 de ani.
În clasamentul celor mai frecvent întâlnite boli de piele inflamatorii la nivel global, dermatita atopica este pe primul loc, cu o prevalența în continuă creștere. Cauzele sunt complexe și influențate, se pare, inclusiv de poluarea atmosferică și schimbările climatice.
Reprogramarea celulelor T pentru încetinirea fenomenului de îmbătrânire ar putea fi un prim pas pe calea reversibilității acestui proces.
Extinderea utilizării telefoanelor inteligente din ultimii cincisprezece ani a coincis cu declinul sănătății mintale a tinerilor și adolescenților. Ca urmare, din ce în ce mai multe organizații științifice solicită elaborarea unor standarde precise adresate, în acest sens, industriei social media.
Publicația BMC Primary Care aparține grupului editorial britanic BioMedCentral și este dedicată asistenței medicale primare. Accesul este gratuit și oferă posibilitatea de a consulta rezutatele unor studii centrate în special pe aspecte legate de practica clinică și algoritmi decizionali, educație medicală continuă, eSănătate, cercetarea la nivel de asistență medicală primară și serviciile de promovare a sănătății.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății sugerează că aproximativ 3,5 milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de boli ale cavității bucale. Consecințele acestora nu se manifestă doar la nivel local, ci influențează starea generală de sănătate.
Obezitatea este a cincea cauză de deces la nivel global, ceea ce impune eforturi susținute pentru elaborarea unor strategii eficiente de prevenție primară.
Populația la risc pentru formele prelungite de COVID-19 • Abilitățile cognitive și vulnerabilitatea financiară • O retrospectivă a Organizației Mondiale a Sănătății asupra principalelor realizări din domeniul sănătății în anul 2023
Între 9 și 11 mai 2024 se va desfășura, la Atena, cea de a a XII-a Conferință a International Primary Care Respiratory Group. Organizată bienal, întâlnirea are ca tema, anul acesta, un îndemn: “Creează schimbarea”. Nu știm dacă organizatorii au dorit să-l parafrazeze pe Mahatma Gandhi, dar cu siguranță au creat toate premisele unei schimbări […]
Actualitati: The New England Journal of Medicine publică, la finalul fiecărui an, o sinteză a principalelor studii apărute în paginile sale pe parcursul acestuia, selectate de echipa editorială după criteriul contribuției aduse la progresul științei și practicii medicale.